SMIS 125385
Prezentul proiect presupune, în principal, dotarea cu echipamente medicale a partenerilor. În acest sens, la nivelul unităților medicale a fost constatată necesitatea investiției în echipamentele noi, performante, necesare actului medical. Cea mai mare parte a achizițiilor au fost finalizate pâna la data depunerii Cererii de Finanțare de către parteneri. Dotarea secțiilor ambulatorii / unităților de primiri urgențe și a secțiilor conexe, prin intermediul proiectului oferă posibilitatea spitalelor să continue modernizarea unităților medicale.
Partener 2 – UAT JUDEȚUL ARAD
Lucrările de reabilitare au constat în reamenajarea, recompartimentarea, anveloparea termică a clădirii în care este amplasat Ambulatoriul integrat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, compus din subsol (tehnic), parter și două etaje (ST+P+E1+E2), din care spațiile care deservesc ambulatoriul acoperă subsolul tehnic, parterul și etajul 1, iar etajul 2 deserveste blocul operator al spitalului. Lucrările de modernizare a corpului de clădire în care funcționează ambulatoriului au constat în
– Lucrări de consolidare în urma expertizării clădirii, necesare în scopul transformării clădirii pentru asigurarea funcțiunilor și cerințelor beneficiarului
– Repararea acoperisului tip terasă existent.
– Anvelopare termică a clădirii conform auditului energetic
– Lucrări de reamenajare și recompartimentare interioară
– Refacere instalații electrice, sanitare și termice, de ventilație, climatizare și fluide medicale.
– Instalare centrală de climatizare și ventilație.
– Rampă pentru persoanele cu handicap
Spitalul Orașenesc Ineu și Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad au achiziționat echipamente medicale pentru derularea activității specifice.